„Sprijinã-te pe solul ferm al ne-obiectivitãþii lucrurilor.”
(Milarepa)


Scriu vorbe de dragoste pe dosul unei hãrþi
- dar harta nu e teritoriu –
scriu pe nori ºi pe izvoare.
E ca ºi cum ai fi de faþã iar, ivitã
Din improbabil ºi din imposibil,
ca ºi cum totul ar putea regãsi
un trup, un chip, un peisaj.
De parcã hârtia ar învia
brusc adâncitã ºi îmbãtãtoare,
de parcã ai fi tu ºi, la picioarele
tale, eu – umbra ta pierdutã.

Scriu pe dosul beznelor compacte
înainte ca furtuna sã le spulbere,
mângâi unicornul ce pãºtea
o frunzã în mâna fecioarei.

Ai existat vreodatã? Te afli oare
ºi-n altã parte decât în inconstanþã?
Pe totdeauna mã încleºtez de statornica
irealitate a lucrurilor în Fiinþã.