Deasupra marei constelaţii ce-n litere de foc fixează
O delicată povestire în fundul cerului obscur,
Departe-n adâncimi imense, iluminatul nor planează,
Al unor lumi în plămădire, fermecător, alb augur.

Iuţeli vertiginoase-acolo în largile spirale-aşează,
Cu sorii noi, făşii de haos stârnite din eternul pur,
Şi totu-atâta-i de departe, că pare celor ce-l veghează
Înminunaţi că giuvaerul încremenit e în azur.

Ah, totul pare visul unui imens capriciu ce creează,
Căci repedele-ndepărtatul vârtej ce-azvârle împrejur
Sori noi, sori albi şi albul haos din care-alţi sori se-nfiripează

E ca opalul fin prin care o rază palidă filtrează,
Ori ca nălucile uşoare tăcute şi c-un şters contur,
Ce din neant scot visătorii şi sufletul şi-l populează.