Strâns în cătuşe, - acordul plutit şi blânda sară
C-o stea, cleştarul apei crestează-ncet, scalar.
Scumpesc grădina toată şi-n mine-ntâia oară
Mâini albe, aşternute spre linişte, tresar.

Tânjind desăvârşirea luceafărului singur,
În recea-i armonie, cu tine ard mai sus.
Întâmpine o liră, murită-n vânt şi crânguri
Şi logodind o doină, cu mări, viclean apus!

Din veghe şi otravă, interior a stinge
Şi-abia-nzilită viaţa, din leat, de unde vii?
Mişcarea minerală sau şarpele bea vin
În larma tulburată a stepelor din sânge?

Mă depărtez cu ochiul şi-s tot pe litoral,
Crescut din unda moale, cu rădăcini de fiară.
Zări fără anotimpuri, întinse medial,
Şi piscuri, line-n vale, doar ele înfioară.

Cer în fereastră: anii mai tremură, mai ard,
Făclii bengal pornite prin marele târziu.
Azur sau iad să depăn, spre asta vin? nu ştiu
Şi inima de ciudă se-nvăluie cu nard.

Strâns în cătuşe, - acordul plutit şi blânda seară,
C-o stea, cleştarul apei crestează-ncet, scalar.
Sălciu e cerul jos şi în suflet veşted, iar.
Cu spaimă număr paşii, dacă-n afund scoboară.