Când norii cad
pe dealul satului meu
în Ardeal
şi putrezesc butucii roţilor la carul tras de bivoli
tata adoarme coasa
într-o claie cu fân,
mama-şi îngroapă
capul cărunt în fuioare
de cânepă
să n-o vadă fulgerul
şi mie, departe, într-un mare oraş,
în podul palmei drepte
sub degetul mare
îmi creşte o rană
fără de muncă, fără efort,
nici măcar cel
de a strânge mâna prietenului.