Te caut prin gândurile desfrunzite, într-una,
Şi mă dor drumurile pe care-ai trecut,
Şi umblu pustiu toată noaptea cu luna,
Pe ţărmul unui timp atât de departe, pierdut.

Mereu mai frumoasă prin sunet îmi treci
Cu zâmbetul trist şi părul negru şi lung
Şi-n tâmplă îmi bat clopotele orelor reci
Şi umbra-ţi de chin o chem mereu, şi-o alung.

Căci frunzele viselor în poemele mele de sud.
Cine-ţi sărută ochii când se-ntristează?
De mult nu mai pot, când vii, să te-aud,
Am uitat să-ţi descânt genunchiul cu-o rază.

Te caut tot mai departe, dar treci
Tăcută prin albastru-mi fiord
Şi-n tâmplă îmi bat clopotele orelor reci:
Cad visele, galbene, ăn poemele mele de nord.