Doamne,
Cad fulgi mari de noapte ºi zãpadã
Pe drumuri ºi pe satul meu
ªi înþeleg cât poate-un Dumnezeu,
Când mintea mea nu poate sã mai vadã.

Se 'ntind chilimuri albe pe uluci
ªi urmele în urma noastrã pier
— Un sat uitat între pãmânt ºi cer
Cu-o lume de poveri ºi de nãluci.

Ce-Þi putem da din tot ce-avem,
Din simplitatea noastrã de cãtun,
În noaptea asta ninsã de Ajun,
Când stau la geam ºi din vãzduh te chem.

N'avem decât colinde ºi copii
ªi mâinile trudite ce se 'nchinã,
Pîstrând 'n ele un licãr de luminã
Din soarele ce curã pe câmpii …

«... Buni la suflet
boeri mari
cã vã vin
colindãtori;
cu dogoare
de ponoare
cu troiþe
de hotare;
cu crucuuri
de cocoare
ºi cu ramuri
roditoare.

Vestiþi lumea
boeri mari
cã venim cu magii 'n sat
sã cãtãm un împãrat;
cu izvoare
noi de soare,
cu plãmadã
de ogoare
cu chervane
pe cãrare
ºi cu must
în zãcãtoare.

Gãtiþi masa
boeri mari,
c'aducem din spre Rudari
ºi vreo câþiva pãcurari.
cu mioare
de ninsoare
cu chimire
lucitoare;
cu chetorile
de floare,
ºi 'n cavale
sãrbãtoare.

Puneþi laviþa de-argint,
cu polog de mãrgãrint,
cu chenare
de izvoare
ºi bungete
gânditoare;
c'a svâcnit
o stea 'n cãrare
ºi-un moºneag
cu barba mare
ºi cu fruntea
iertãtoare,
a pornit
din casã 'n casã,
cu urãri
ºi cu odoare …

Ascultaþi boeri în tindã
cum curg zale de colindã,
ºi ninsoare
pe cãrare
ºi lumini
tremurãtoare
pe pridvoare …

Doamne,
Prin troene-aleargã tot ce-Þi dãm
Din sufletul, din arãtura noastrã.
Coboarã-Þi fruntea blândã pe fereastrã
ªi vin în sat cu noi sã colindãm.

O mânã 'prag, cu colindeþi ºi nuci,
Te-o 'ntâmpina curat ca ºi pe noi,
Vei aduna credinþe 'n pumnii goi
Ca 'mpãrãþia Ta de aur sã le duci.