Se auzeau în iarbă oftări, înăbuşiri,
Când paşii mei prea tare călcau pe amintiri...

Aici, la casa asta tăcută, altădat'
Era o fată, Irma, cu păr de foc, roşcat.

Şi-n înserări solemne şi blânde, ani în şir,
O auzeam pe Irma cum cântă la clavir;

Şi mă opream adese şi-nmurmăream pe loc,
Când părul ei năvalnic, ca iedera de foc,

Se revărsa în valuri înflăcărate, când
Şedea-n fereastră Irma amurgul contemplând,

Şi se părea că raze piezişe o ajung,
Din scutul de aramă al unui nibelung...

Sub geamul gol, acuma doar iedera era...
O, poate părul Irmei din vremuri flutura,

Se înverzise poate, de timp, cum mai ales,
Arama se-nverzeşte de mari vechimi ades -

Şi flutura mai tare în vânt, şi flutura...
O iederă de flăcări la geam de mult era...

Azi, soarele zadarnic mai bate-n geam prelung:
I s-a-nvechit şi scutul rotund, de nibelung...

Din nou sunau în iarbă oftări, prăbuşiri,
Căci paşii mei prea tare călcau pe amintiri.