Visez la Nordul plin de ceţuri grele!
În vechiul port, din anii seculari,
Corăbii trec şi luntre de pescari,
Alunecând cu albele vintrele!

Se leagănă pe coapsele lor tari,
Şi pe catarg c-un stol de rândunele,
Şi-acelaşi cântec urcă pân-la stele,
Ce-l scot din piept vânjoşii marinari.

Din vălul alb, scăpându-i o şuviţă,
Pe ţărm, indrăgostita pescăriţă
Privind în val un aurit delfin,

Ca unda ce-i sclipeşte la picioare
Sub focul asfinţitului de soare,
Îşi umflă sânul gol într-un suspin.