Oricine-ai fi, din rândul acelor ce-s în bine
Ori paria al lumii strivit şi-ades flămând,
Bătrân cu barba albă sau tânăr ca şi mine,
Copilă tinerică cu ochii de lumine,
Sau babă înălbită colţunul împletind,
Oricine-ai fi tu, care răzleaţa ta privire
Asupra astor rânduri acum ai aruncat,
Gândeşte-te l´a lumii amară nălucire,
Gândeşte-te la negrul din neagra omenire,
La mic ca şi la mare, la slab şi la bogat,
Că ai simţit în tine, ca mine, clocotind
Şi dor de răzbunare, şi dor frumos şi blând,
Şi nostalgii frumoase de dragoste şi bine,
Şi visuri ideale, şi visuri dulci, senine,
Şi focul de-a ucide tot răul pe pământ;
Gândeşte-te că unor nu li-i destul o lume
În care se´nvârteşte tot omul ordinar,
Că strâmt le este cercul prezentului barbar,
Că lângă al iubirii sfinţit şi dulce nume
E numele dreptăţii de-o mie de ori sfânt!
Destul e pentru mine să văd a mea cântare
Că a produs în piepturi un lung oftat de dor
Şi cum un pic de rouă destul e pentru-o floare
Cu-o lacrimă de-a lumii, mă simt nemuritor!