Roºie, înverzirea, dovedind pripirea, întârzie;
zarzãri, timpurii, îþi sorcovesc flori de hârtie;
arãtura nezvântatã lipiceºte, tencuind noroaie;
peste câmpuri fumegã înecãciune acrã de gunoaie;
sâcâie un anost cântec, aciuind descântec monoton,
din ceºti albe, de cafea, pe crãcãnaþii stâlpi de telefon.

Vremii,
fiindcã a trecut nãuc,
fãrã ceas,
îi dã-n sincope glas, la timp pierdut, un cuc.
Pe întinderea dreptunghiular aratã,
tremuratã, ploaia se aratã.
Timp urât înseamnã un belºug frumos.
Vãicãrind placida behãialã,
oile merg, merg,
cu botu-n jos.
Gheaþa lasã balta prinsã-n copcã,
ciob de-oglindã, care, fãrã de cobire, pârâieºte.
Gãlbenire pe nuiele:
în omizi de ciucuri, tot alunul
maioneza de paradã înfloreºte.

Pasul fleºcãie, intrând pãtrunzãtor
în primãvara-jucãrie;
parodie scuturã ninsoarea mieilor,
risipã luatã-n râs: confeti de hârtie.

Prea fireºte numai dorul cel statornic
trecãtorul gând apasã.
La canton, bariera,
cumpãnã de puþ,
contrast,
pe gol se lasã.
Trenul negru hornãreºte, gâfâieºte,
mic în larma monstruos enormã, jubileazã expansiv,
emiþând un lamentabil fluierat ce, imediat ºi sacadat,
dispare-micºorat,
cu pufãit expeditiv.

Apoi, rar,
nu-i fie de deochi!
a renceput, mai anostã, cu persistenþã,
plictisita ploaie.
ªi a tot þinut, pânã când,
leoarcã subt cãmaºa ruptã norului,
pe infinitul liliachiu, s-a lãbãrþat luna, greoaie.
Chiar atunci, grãbind în rotituri ciomagul,
la mai mare dragul,
s-a ivit obiºnuit om pãmântean.
Multºtiuta scârbã de porcar, înþolit în treanþã
de mintean,
îºi convinge, prin izbeliºti, scroafele grohãitoare
sã cârmeascã spre cãtun,
din devreme înjurând cu Paºte, în rãstimpul cât
tuºeºte tot ca la Crãciun.
Bineînþeles cã, semãnãtoreºte, bea-n lulea tutun,
dacã nu-i ºi nu-i altminteri rost sã se îmbete tun.