Doar lampa,-acum o frunză-ngălbenită,
Şi somnul tău cu mine au rămas,
În vecinicia-aproape moartă-n vechiul ceas.

În orizontul meu de toamnă şi de pace,
Curând voi luneca şi eu în somnul greu,
Iar ceasul picura-va fulgi de noapte
Şi peste corpul meu.

Şi pe-amândoi îmbrăţişaţi în somn
Va toarce viaţa orelor, precum
Te-nvăluie în somnul tău acum.

Şi nimeni nu va fi să ne privească,
Când noaptea va urma să crească, să descrească,
Cu-ntreaga-i viaţă peste noi, şi nu vom şti,
Ci vom deschide ochii-n alba zi.

Şi ziua va fi rece, iar în casă
Va bate-un ceas strein şi alb pe masă.