O fată de sat mi-a fost dragă;
Avea păr bălai, inelat,
Ochi tainici ca zările-albastre
Şi graiul blajin, fermecat...

În barcă, pe Prut, stăm alături
Şi-Amorul se joacă-ntre noi;
O pânză de-argint ţese luna
Prin stuhul cu vinete foi.

Descântecul apei ne fură;
De valuri uşor legănaţi,
Trăim într-o clipă tot visul
Copiilor înamoraţi...

Deodată, pe mal ţipă goarna;
Alarmă şi zgomot şi guri;
Adâncul pădurii din preajmă
Se zbuciumă de împuşcături...

Şi eu şi copila bălaie
De gloanţele lor am scăpat;
Şi numai Amorul, de spaimă,
Din luntre sărind, s-a-necat.