Uneltele sunt parcă nişte fiinţe vii,
Sunt palpitarea cugetării noastre.
Şi se rotesc exact, ca nişte astre
În circuitul unei galaxii.

Ele-şi clădesc, cu vremea, un destin,
Familii de unelte se stabilesc în case,
Sunt, dacă vreţi, ca viermii de mătase
Elaborând un templu imaculat şi fin.

Frumoase când stăpânul lor le spală
Ca pe un trandafir un bob de rouă,
Sunt rele, slute şi se crapă-n două
Când zac într-o stupidă trândăveală.