A fost măiastru călifar şi mir,
ai ţinut plinul potir,
de-am trăit îndestulat privindu-l,
neştiind jarul, jindul.

Erai lipia şi mierea,
adormirea şi - mai drept - învierea.
Razachie-ai fost, mustoasă,
mi-ai fost masă şi casă.

Erai odihna şi cântarea,
osul meu şi lumânarea,
fluier, de strigam prin găuri
pâraiele rele şi le zobeam în hăuri.

Ai fost ce n-ai gândit că poţi fi
şi nu se pomeneşte vorbă care să priceapă
şi-n care să te pot scri.