I

ce va fi când se va afla
ce putere aveai cât puteai făptui
tu, cel hotărât
prin naştere
stăpân al lumii, omule, oricare

la cer, la soare, la lună
minunându-se
cum firea apei nu se schimbă-n gheaţă
asemeni sufletului ce-a ucis

la secunde, la pământ
la schimbări
la firea lemnului ce înfloreşte
asemeni celui purtător de jertfa împăcării
punte peste cer
din măslin
cu untdelemnul bucuriei
în toate vede rânduială
gingăşie
delicaţii atomi
conglăsuirea
culorile, formele, chipurile
întoarcerea la aceleaşi, rămânerea în
cele stricăcioase
dar cel mai minunat
lucrul, sămânţa


II

taina nepătimirii
contemplarea nepătimaşă a lucrurilor
nu urcă în orgoliu
nu cade prin neştiinţă
nu se abate prin lepădare şi ură
nici prin iubire nesocotită şi patimi
nici nu rămâne inăuntru prin lene
nici înafară prin nepăsare
aşa priveşte totul
atunci vei privi la om minunându-te
de chipul lui cel tainic
de care nu ştie
încă având hotar
mintea ia forma lucrurilor cunoscute
dar ajungând la cel fără chip
se face fără chip
şi cumn ideile nu se răstoarnă una pe alta
nu descoperă prin grai comoara

iată ca să nu se creadă pe sine
desăvârşit, are uitare şi neştiinţă
cel muritor
cu cel neînsufleţit
se despart şi iar se vor
uni
spre mărturie
ce puţin au trăit