Iarna începe de la geam,
Dar uneori rãmâne neștiutã în inimã
Sau într-un caiet de poeme,
Numai în diminețile de iarnã se întorc amintirile,
Ceremoniile zãpezii și cântecele
Scuturate din arbori de sare.
Pentru toate aceste jocuri târzii
Am inventat un instrument nou,
Un instrument din clasa flautelor
Din care curg peisaje și lieduri,
Pentru cã toate instrumentele-au obosit,
Înghețate în orchestre silvestre.

De aceea mã visez mai la nord,
Cel puțin cu inima,
Pentru cã știu, atât de bine,
Cã existã - în imaginație - o lume decoratã cu herminã
În care iernile se preling din flaute,
Cu muzici imateriale,
Pe care le alungã soneria ceasului deșteptãtor,
Întotdeauna, prea de dimineațã.