Într-un fluid crepuscul ne vom găsi amiaza.
Va fi se pare calmul crepuscul revolut,
Când o privire albă, fără suport în spaţiu,
Se va lovi de stâlpii vederii ca de-un scut.

Va fi amiaza-n care răsare şi apune
Întruchiparea roze în ne-ncepută apă,
În care timpu-ncepe să curgă-n teascul viei
Şi noaptea se sfârşeşte nainte să înceapă.

Va fi pădurea veche păzită de privelişti,
Ovalul unei lacrimi la margini de câmpie,
Ţărâna, focul, aerul şi apa:
Un uriaş marsupiu de sticlă străvezie.