Niciodată nu te poţi lovi de masca ta.
toţi oamenii şi- ar uita numele înainte de culcare,
apoi, iarăşi ai rămâne pe scările de la intrarea în universitate,
până ce toate autobuzele ar trece spre uitare.



lumea coboară din taxiuri până când
cerul se lungeşte brusc, în rana pe care viaţa a făcut- o
între vise.



pământul a început să ne cunoască din ce în ce mai bine,
ca o umbră care îşi mişcă degetele peste carnea noastră,
care ne lasă tot mai repede prin tăcere.



până când nimic nu se mai şterge între oase.