Aş vrea să sparg obloanele
să năvălească înăuntru lumini nemaivăzute.
Să mă urc în carul mare, şi să-l mân, fără cai,
Pe cărări neştiute.
Să îmbrăţisez toţi copiii de pe pământ.
Să citesc toate cărţile ce-au fost scrise şi sunt.
Să leapăd toată frunza ce-am tăiat-o câinilor
în ultimii ani
Să zgâriu tot mucegaiul şi cotul să-l simt între golani.
Să sparg temperaturile constante cu aburi de sute de grade.
Să sparg cu pietre inerţia din oamenii cumsecade.
Să usuc cu arşiţă nouă câte lacrimi au curs pân-acum
şi să dau la o parte pereţii care ne-ar sta în drum.


1945