Uneori la viaţă
mă gândesc ca la o pungă
cu aripile împiedicate
de nişte crengi

Prea des însă
ezit,
ezit să semnez
acest formular
pentru descătuşare.

Poliţistele aveau picioarele
deschise,
soarele le inspecta
de fum de ţigară
arsă de-o ezitare.

Ezit
ezit să semnez.

Aştept – mi-e ruşine
să zic – aştept
un parfum
să fuzioneze
cu mine.

Ytra Xamb,
vino să mă iei de la poliţie,
mi-e o frică teribilă
să-mi semnez condamnarea la viaţă
la paradis,
vino să mă tractezi,
epavă printre letargii,
şi ezit, Doamne,
să-mi semnez
condamnarea la perfecţiune,
o, Doamne, ezit
şi oare de ce?

P.S. Vino, Ytra,
să polizezi ca pe diamante
bucăţile de zahăr,
diamante în sângele meu,
să le pui ca rufele la uscat,
stele pe cer,
cerul
gurii,
cerul
vieţii mele.
„Pe mine mie redă-mă”.