şi nu că făceam mare treabă – mă trezeau dimineţile pe la 7
infirmierele imaculate
vedeam în oglindă doi globi slinoşi înfăşuraţi
într-o pojghiţă de apă
şi nu era nimic mai straşnic decât viitorul

aşa am dus-o o habă de vreme
apoi zilele au devenit albe şi reci ca faianţa din coridor şi ceva
se ţesu acolo în corpul meu iar mintea mi se dezlână de tot
că mă pomenisem iubindu-i pe toţi aşa
că vroiam să le ling cavernele cu limba
mai ales catiei
ce se îmbăla cu unul în 7
să le sărut ochii ftizici – cu albuşul cafeniu şi cu pupila gălbuie –
copiilor somnambuli dimineţile

asistentele medicale nu erau porno
deşi pulpele lor bătrâne incubate undeva în sinapse
îmi sfârtecau măruntaiele
îmi întorceam privirea sfios
alimentându-mi încetul cu încetul miopia cu
biologia de clasa a opta
aşa am învăţat pe de rost fiziologia alveolelor

şi cum împotmolit in cărnurile mele pubere
nu mă visam căpitan al galionului
în reverii
mă aventuram mai degrabă prin mlaştini de neon
ne aciueam pe întinderi înlănţuite de tuburi vinete
era şi piticul vovan pe acolo
aortele ni se desprindeau de trupuri şi se unduiau în sisteme conductoare
eram instalatorii ţevilor ieşite din branhii
ai spiţelor venite din amintirile cu zile palide
cu pereţii blocurilor în caverne
când betonul hârâia şi sputa ieşea din spărturile duhnitoare
inhalam substanţele după care absenţa e mată şi caldă
încât uitam de noi înşine
şi nimic nu irita ochiul albastru