Merge fata la fântânã
Cu trei ulcioare într'o mânã,
Fata blondã, ca o zânã.
Când mergea, o întâmpinã în drum
Flãcãu cu ochi plini de dor,
Înalt ca bradul cel din vale...
Flãcãul îi spune: - ”Iubitã Aromâncã,
Te vãzui din sus de la stânã,
Albã, sprintenã - o cadânã.”

Se 'ntoarce fata cea frumoasã,
De pictor parcã fãcutã,
Și-i vorbește rușinatã:
- ”Flãcãule, tu cu renume,
Tu, steaua tinereții,
De m'ai vrea de nevastã, ia-mã:
Vezi sprânceana-mi îmbinatã,
Vezi-mi fața cea curatã,
De nici un flãcãu nu-i sãrutatã.”

- ”Fatã fã, fatã naivã,
Mult îmi ești dragã,
Dar mã jur pe gura-ți trandafirie:
Eu te vreau de nevastã, micuțã;
Dar, sã te cer îmi este teamã,
Cãci mama-ți are sã(-mi) mã sfâșie:
Tu ai casã și zestre,
Ai galben venețian -
Eu? Numai scumpa mea turmã”.

- ”Flãcãule mare, flãcãu mândru,
Tu îmi ești ca un vlãstar,
Ochiul îl ai ca de coral;
Ești sprinten - sã-ți spun drept -,
Bate inima-mi în piept
Pentru o atare privighetoare, distinsã.
De n'o vrea mama-mi, adoratule,
Am sã-ți dau eu singurã garanție:
ªorþul meu ºi o salbã!".


(traducere din aromânã de ?)