"Întreaga noapte, un bob de rouã
A oglindit într-însul cerul."
G. FLAMARION


Întreaga noapte-un bob de rouã, pe sânul rozei adormite,
A oglindit în apa-i cerul. În limpedele diamant
A rãsãrit ºi-apus de-a rândul, cu noaptea fãrã de limite,
Enormii sori cu-al lor cortegiu ºi-al nebuloaselor neant.

Spre zori, s-a ºters în cristalinu-i, Lacteea-n cer întârziatã,
ªi roºul cerului ºi-al florii, în infinitu-i, a creat
O-ncântãtoare dimineaþã cu care roua-mparfumatã
Pe aurul întâiei raze în soare a alunecat.

O noapte-ntreagã-un bob de rouã, picat pe-aceastã dragã floare,
A fost imens ca ºi un suflet, senin ºi trecãtor în care
Vizibil numai sie însuºi e Universu-ntreg gândit.

ªi astfel când fataluls oare, al celor dincolo de viaþã,
Rãsare-n lumi interioare, din a misterelor grea ceaþã,
Ca roua sufletul s-absoarbe, cu-ntreg stelatu-i infinit.