Paharnic alb, Crin blând, domol îmi varsă
Parfumul tău, căci inima mi-e arsă.

Mireasma ta puternică şi moale
Îmi dă fiorul sânurilor goale
De pe vitralii,
Scăldate-n adieri de evantalii.

Miresme moi ca mâinile, mărunte
Ca zâmbetele, lunecaţi pe frunte;
În jurul meu plutiţi ca nişte ape;
Lăsaţi pe ochi molatice pleoape,
Pe buze albe sărutări, pe gene
Odihna unui vis, şi ca un zbor
Răcoritor
De albe pene,

Învăluiţi-mi fruntea c-un fior.
Alb menestrel al lunei, sprinten Crin,
Îndeamnă gândul meu spre visuri bune,
De visul rău mă vindecă deplin,
În suflet dezmierdări de gheaţă-mi pune.

Din furca ta să torc un alb fuior
De moi miresme-n albă despletire,
Să simt în mine ca o fulguire
Cum se destramă albul tău fior.

Înspre apus fereastra s-a deschis.
Covorul, molcom lac de lână moale,
Răsfrânge-amurgu-n cutele-i domoale.
Din furca ta torc alb fuior de vis.

În suflet dezmierdări de gheaţă-mi pune,
De visul rău mă vindecă deplin,
Îndeamnă gândul meu spre visuri bune,
Alb menestrel al lunei, sprinten Crin.