VII (Tratat polemic)

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Ceva între plutirea unei ferigi în apă
şi lujerul verzui ce presimte prin umezeală
firele rădăcinii.
Ceva între aburul unei sticle şi amintirea
votcii pe care ai îngrijit-o toată săptămâna.

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Încercând să facă ordine în poveştile cărnii
repede aprinse de intriga ce se vrea
totdeauna în fruntea părţilor naraţiunii,
chiar peste foaia amnezică lăţindu-se:
ca evoluţiei să i se ataşeze drăgălaşe fantasme,
să le poată contempla ca pe nişte speranţe,
detaşată, de pe oasele solemne.

Mahmură, zeiţa Clio, astăzi, cugetul ei, mahmur.
Acum când ochiul lăuntric îşi uită trepidaţiile,
cercetându-şi ceaţa şi aurora din piept,
acum când o mască alunecoasă
i se întinde grabnic peste întreaga făptură.