Eu sunt puişor canar
ira, ra, ha, ira, ra,
prins în gratii
ca-ntr-un zar
de crud os,
din picior de tânăr scos.
Fă-mi loc, fă-mi loc,
zice gheara,
în inimă
eu să-ţi joc.

Vine o fată
cu pungi de mărgăritare
subţioare,
cade peste mine
goală
mâna ei spirală,
şi în fiori
gratiile repede i le strecori.
Şi pleacă vie
ferecată
într-o albă colivie.

Vine un băiat
scurs din flori,
prin braţele lui
să cobori
poftă tânără
a cine ştie cui.

Dantele din râuri tari
cad pe mine în gheţari
şi se duce strâns
în gratii
şi se zbate
ca un cal
căzut cu aurul, pe spate.

Într-o luni
fermecatul de bătrân
ne-a jucat disperat,
dar a picat,
altfel dinţii lui
ar fi spart osul crud
şi m-ar fi dat
liber lumii
îmbălat de galben ud.

Ira, ra, ha, ira, ra!
mi-ar fi plăcut
să trăiesc,
să joc în voi
cu suliţe şi cu ploi,
şi să las
numai dâre
de cuţite şi satâre.

Am visat
c-am înghiţit
o stea
care sfârâia
şi m-am umflat
şi gratiile au crăpat
şi am zburat pătând
albastrul din gând.

Ira, ra, ha, ira ra!
mi-ar fi plăcut
să trăiesc,
dar zice gheara:
fă-mi loc, fă-mi loc,
în inimă
eu să-ţi joc!