O pleoapă încolţită-n căldura soarelui de mai,

Într-o floare roz parfumată de măr,

Ale cărei petale moi dansează cu vântul,

Cântând trilul privighetorii măestre,

Prin crudul verde de frunze abia închegate pe trup.

O floare graţioasă de mac ieşită din răceala neagră a
nopţii,

Apăsători stropi de rouă pe umerii mult prea mărunţi şi
firavi,

Învrăjbită de buruiana vecină sau încinsă de prea multă lumină.

Rodie zemoasă şi dulce, frământată între buze dorite, flămânde

Sau boabă acră crescută pe ramură înaltă de viţă de vie,

Biciuită de ploi torenţiale în amintirile cuibărite cândva

În sâmbure de suflet, sau lovită de furtună nemiloasă

Îngenunchind fruntea senină de grea povară.

Ţărână mănoasă brăzdată-n obraz de-o mare de lacrimi,

Tăinuită cu flori de argint dintr-un cer înnorat de credinţă.

Asta-i femeia!