S-a dus, s-a dus, e sub pământ,
Cavoul ei e mângâiat de vânt.
Noaptea o mai văd în gând,
Şi o sărut doar visând.

Sunt nopţi triste când aud un ecou din adâncuri,
Bătaia inimii ei încă dă din mormânturi.
Frumoasa mea petală de roză,
Ce acum te am doar într-o poză,
Păstrează-mi un loc printre cei ce nu mai sunt,
Lasă uşa cavoului întredeschisă,
Am să vin purtat pe braţe de vânt,
Să-ţi fiu aproape şi în mormânt...