Tu, vântule, tu, cer scăldat în soare,
Şi tu, pădure-n floare cu nectar,
Şi tu, izvor pornit fără hotar
De sub argint de salcii plângătoare,

Şi tu, desiş de crânguri verzi, în care
Sunt vizuini pustii şi păsări, dar
Care îmi cântă un ecou amar
La versurile mele-ntristătoare! -

Vă spun că-n ceasu-acest de despărţire
Nici să-ndrăznesc să-i văz a ei privire,
Şi nici să-i spun adio nu-ndrăznesc,

Decât vă rog pe voi să-i fiţi aproape -
Şi munţi, şi ceruri, şi păduri şi ape,
Ca un salut pe care i-l şoptesc.

(traducere de Pavel Darie)