De după dealuri arse şi trudite,
Înalţă creste albe nori de plumb.
S-adună-n iarbă umbre încâlcite
Şi, aspru, geme vântul prin porumb.

Câmpia de paragină şi scrum
Întinde braţe lungi de colb în drum,
Apoi îşi strânge sufletu-n păduri,
Căscând în râpi dogoritoare guri...

Dar norii sterpi coboară-n depărtare,
Şi-abia vibrează dincolo de zare
Un tunet lung, cu prăbuşiri de stâncă...
Iar soarele s-arată alb şi mat,

Şi-ntâia rază de lumină pare
Un fulger mort, ce rătăceşte încă
Pe câmpul prăfuit şi resemnat.