Din neguri de demult, din lumi ce-au fost odată,
Din suflete de om, o umbră se arată.
Supunerea-și prezintă în frig, îngenucheată,
Trandafirului ce nu a înflorit niciodată.....

Un nor amorezat, ce vântul îl alintă,
Varsă lacrimi dulci pentru o inimă frântă;
Păstrează un ultim dor, o lacrimă sărată,
Trandafirului ce nu înflorește niciodată.....

Soarele răsare dintr-o lume moartă...
Razele-și aruncă peste-o campie adormită
Și cântă în tăcere o baladă întunecată
Trandafirului ce nu va înflori niciodată.....

Lasă spinul tandru, să intre doar odată,
Cu vise de iubire dintr-o oglindă spartă
Și cu pasiuni uitate să-ți ia inima toată.
Șoptește printre flori o dragoste curată
Trandafirului ce înflorește pentru prima dată.