E sâmbata seară şi împletesc tăieţei din orez sălbatic pentru cocorii cu spini ai lui Făurar de parcă asta mi-am dorit de 9 ani încoa.

Răspuns la întrebări despre anure şi tăuni fermecaţi. Uitat pe geam la evoluţia de afară. Uitat de fete prostănace care încep să-şi cânte branhiile. Uitat coţofene înăbuşite în găluşti odată cu zarea. Folosit supa asta promordială pe post de lapte de corp. Framântat în leagăn de cum să dau mai mult avânt să-ţi spun « Ce Bine ! »
Ce bine că te-ai transformat din trădătorul de capă şi spadă în saltimbancul de pe buzele mele, semn al omului în rostul lui cel mare. Ce bine să te cert că n-ai destule minute la secundar iar de luna plină, piersici poetice în buzunar.
Ce dacă se tot blochează cămăşi pe mâini, pe munţi ?... tu şti să ne clătesti şi asta spune tot. Nu contează că-mi tot mânc buzele sprijinită în degetul opozabil, sunt poeta ta şi îţi miros sufletul adânc precum câinii coada caldă. Şi tot îmi vine să-ţi sparg capul omule desculţ dar...

Azi e joi şi-mi place la nebunie să pic într’o doară în braţele tale nemuritoare. Pricină pt hepiend.