Deschide Ochii!

Cum nu mă vezi?!
Eu sînt copacul din faţa casei tale,
ce-ţi bate la fereastră dimineaţa,
şi-adun pe crengile-mi bogate
doar triluri de privighetori,
să-ţi umple inima de cînt
să uiţi de frig şi chiar de toamnă.
Nu-nchide geamul!
Ai să opreşti sărutul
florilor de mai
s-ajungă pîn-la tine!


Oare, am ştiut?

M-am născut anonim,
am avut timp
doar pentru o frîntură de vis
şi-apoi m-am pierdut,
la fel de anonim,
în braţele unei nopţi fără de margini.
Dar ce am făcut cu frîntura de vis
pe care, pentru o clipă, am avut-o întreagă?
Oi fi ştiut?... că e a mea?


Vis

Ai fost un vis
pe care l-am crezut aproape
în vraja nopţii ce se depărta
cînd Luna îmi cădea în poale
şi tu erai prin preajma gîndului
tot mai aproape.
Vine septembrie!
şi iarăşi plîng,
pe aripa de vultur
ce mă devorează.


Te-am căutat

Te-am căutat şi te-am strigat
în valea luminii, în valea umbrelor!
dar numai norii despărţiţi de furtună
au auzit strigătul ce a aprins pădurea,
în dorul rădăcinilor mistuite-n adîncuri
unde se limpezea seva unui adevăr
pierdut de milenii.

Din vol. Vraj-B-a clipei / copyright: Viorela Codreanu Tiron