Oare-n ninsori ce-un chip frumos le-mbie
între doi sori, şi nu roze caduce
ce firea, nu ştim, ori închipuirea vie
a răsăritului, în purpur le traduce;
ori verbul cel de înger când învie
şi porţi de râs divin scrâşnind năluce:
buze cu cer ascuns de-o gingăşie
de Graţii plin şi de Iubiri năuce,
atâte-am strecurat în primăvar'să
'nfioare zorii, duhuri înlemnite
peste-un tărâm cu floarea neîntoarsă,
câte dulceţuri poartă, curtenite,
când peste mine-nmirezmări revarsă
suspinul tău; dară surâsul mi-te?


(traducere de Leonid Dimov)