Copile! Într-o searã când te vei face mare,
(Copilul meu ce încã pe lume n-ai venit)
Þi-oi povesti de nemaivãzuta întâmplare
Când urbea mea în lumea cea largã a pornit.

Vei crede cã-þi voi spune de Simbad marinarul,
De legendara-i navã cu pânzele în vânt;
Cu ochiul bãnuielii vei cumpãni cântarul,
Cu rãdãcina minþii înfiptã în pãmânt.

Ascultã-mã ºi lasã ne-ncrederea uscatã,
În basmul ce-þi voi spune e tâlc adevãrat;
În urbea mea pe ºesuri muntene ancoratã
Cu cãlãtorii lumii pe mãri am navigat.

Pe strãzile de piatrã, în seri bucureºtene
Pãuni de artificii pe-al cerului polog
Þeseau realitatea cu basmele pe gene;
Cãlãtoream mai iute decât Phileas Fogg.

În clipe mãsurate înconjuram tot globul,
Lãsând pe-o cale stearpã eroul lui Jules Verne;
Zadarnic rup fãrâme de aur din tot drobul
Minunilor cu care vreau fila s-o aºtern.

Voi auri-o numai cu praful luat pe deget,
Ca-n vechile bucoavne la literele mari,
Cercând sã-nsemn din toate ce fost-au fãrã pregret,
Cu dreapta cumpãnire a vechilor stihari.

Deci, am pornit în lume, sau mai curând, pãmântul
Întreg veni cu solii opriþi în þara mea,
Scriindu-i geografia, pestriþ era cuvântul,
Dar inima lor mare o limbã glãsuia.

Opream o searã nava la Þãrmul de Ivoriu;
Priveam din stal, la teatru, pãmântul african;
Se întâmpla aievea ce fuse iluzoriu
Venit pe zvonul vieþii ºi-al cãrþii an de an.

Eram în altã searã ºi þarã, tot la teatru;
Abia oprisem nava la þãrmul mãrii ud;
De-aº fi putut atuncea sã mã împart în patru
Aº fi trecut prin toatã America de Sud.

Cã în cuprinsul serii acelea ºi-al cetãþii
Vedeau bucureºtenii þãri multe-n faþa lor
Cântând balada vieþii, a pãcii, a dreptãþii,
Cu graiul din vechime al dârzului popor.

Prin iurtele mongole, prin fabuloasa Chinã,
Trecui în nopþi de august, în nopþi de neuitat
ªi-n þara care-aprinse a farului luminã
Cu raza cãtre pace þintitã necurmat.

Copile! Într-o searã, când te vei face mare
(Copilul meu ce încã pe lume n-ai venit)
Þi-oi povesti de solii frumoaselor popoare,
De marea sãrbãtoare la care ai lipsit.