A sărit din Balta Rea
Drept în iarbă un brotac,
A făcut o temenea
Către lună, către stea,
Către cerul prins în stele,
Către sălcii cocoşate,
Către trestii tremurate
Cari s-au înclinat şi ele,
Şi-a rugat,
Şi-a cuvântat,
Ca să fie ascultat:
Oac! Oac!
Stele-n cer şi stele-n lac;
Lună, sălcii, trestii, toate,
Ascultaţi dacă se poate
Tot ce ştie un brotac:
Mai la deal,
Peste prival,
E o cherhana pe mal;
Lipoveni spre ea vâslesc,
Lotcă după lotcă vine
Şi-i aduce coşuri pline
De bibani,
Şi de ciortani,
Ştiuci şi clene,
Somni şi mrene,
Şi-năuntru le golesc;
Lotcile le priponesc
Şi de ciorbă vrând să pună,
Peşte din grămezi adună,
Şi îl spintecă în grabă,
Înfigând până-n plăsele,
Custurile nemiloase,
Custuri harnice la treabă
Cu privirile tăioase;
Ş-apoi, răzuie pescarii,
Jos, pe prispă, lângă apă,
Ciortani aurii,
Mrene argintii,
Şi toţi solzii-n unde scapă
Şi se duc în joc rotund
Ca să stea comori pe fund.
Dar în baltă e un vrac
Ce întinde-o bisactea
Şi toţi solzii cad în ea...
Şi-are mii de bisactele;
Solzi de aur,
Solzi de-argint
Cu luciri de mărgărint,
Râd, zâmbesc, sclipesc în ele...
Şi de-o vreme vracu-adună,
Însă tot ar vrea să spună
Că-i sărac...
Lună, tu zâmbeşti?
Oac! Oac!
Lăcrimaţi de râs voi stele,
Dar veniţi în fund, pe baltă,
Haideţi! Haidem laolaltă
Să vedeţi şi bisactele,
Şi comoara lor,
Şi vrac.
Haideţi!
Lună,
Stele,
Oac!