Când frez, când negru, când maro, -
acest pantof al lui Miró
pare, cum stă lângă o sticlă
cu vin, pe suprafaţa mesei,
că e, la rându' lui, din sticlă
cum fost-a al Cenuşăresei.

Scâlcit şi vechi, e un condur
cu, însă, foarte ferm contur
(ca al cristalului de stâncă,
drept care şi aduce-a prismă),
cu negru şnur, integru încă,
şi-o indicibilă carismă.

Poţi, cu asemenea-ncălţări,
străbate mult mai multe ţări
şi mări, între Tegucigalpa
şi Tripoli, decât în otteri,
fără să te mai doară talpa
sau gleznele, ca pe globe-trotteri.

(Un har, se pare, analog
au şi bocancii lui Van Gogh!)

Cât despre furculiţă, Annia,
e ca-ntr-un joc de-a rece/frige,
în care-ţi dai hiar tu strădania
să vezi în ce obiect se-nfige.