în metropolă cu toţi pescăruşii aceia planând obositor
cu toate bulevardele trecute la pas
numărând pietrele din caldarâmul lipscaniului
mirosuri voci fragmente din sărbătorile altora
şi vorbeam vorbeam vorbeam
încărcam în camioane fosforescente cuvinte
le trimiteam cât mai departe de noi
să nu le mai auzim să se facă linişte alb ceaţă şi fum
închipuiam siberii prin crâşme hulite de alţii iubite de noi
ne i s t o v e a m

ce să îţi mai spun
începe încă o noapte
dar poate mâine o dimineaţă străină va reuşi un gest de salvare
deşi cam târziu
vremea zăpezilor a trecut


toate acestea mi-am spus toate acestea
apoi mi-am spus vai vine o vreme când
apoi am tăcut pentru că mi-a fost ruşine de cuvintele mele
apoi m-am întors şi iar am rostit


toate acestea mi-am spus
toate acestea apar la momentul potrivit
îi iubeam pe oamenii aceia firavi tremurând în mâinile mele
o da mâinile mele pe gâtul lor alb mâinile mele pe umerii lor delicaţi
mâinile mele pe omoplaţii lor trişti
era ceva dobândit la naştere ceva fără putinţă de ucis
nu milă nu înţelegere nu fraternitate
ceva ca un chibrit aprins în grabă
stins înainte de vreme
cred că îi iubeam din nebăgare de seamă
mereu spuneam cuvinte pentru ei
mereu renunţam şi
mereu o luam de la capăt


ascultă acest text în lectura autoarei