- Nimeni nu mai poate þine întunericul în cãuºul palmelor
ca într-un melc în care marea se ascultã.
Din liniile vieþii izvorãºte lumina ca o nevoie de mântuire acutã.
Se revarsã. Peste lume se iveºte.
Unde pripite. Risipã de luminã, iubite.

- În ungherele camerei noastre se ascunde un bãrbat cu aripa ruptã.
Cu genunchii la gurã, cu picioarele strânse în braþe,
ne priveºte în tãcerea sa mutã.
Îl hrãnesc când se încumetã sã se târascã în mijlocul odãii,
sub umbra lãmpii,
ca în unica insulã de liniºte din lume unde nu are stãpân.
E tulburat atunci când se saturã, se simte nevrednic,
pãcãtos ca durerea din aripã.
N-ar mai iubi pe nimeni,
dar de sub sân curge luminã,
risipã.