Acest pahar cu lapte e câmpul de verdeaţă
şi-l vom sorbi prieteni sub faldurile lunii
de faţă cu toţi peştii ieşiţi la suprafaţă
din lacuri să ne-admire cum adormim păunii.

Ar trebui în frunze pădurile străbune
să cânte pe vioara din lacurile sumbre
un cântec care doarme de mii de ani pe strune
şi-aşteaptă doar arcuşul să iasă dintre umbre.

Hai să-nchinăm cu toţii pahare de speranţă
s-aprindem mări de flăcări pe verzile ponoare
ca luna să ne-acorde o mare importanţă
şi să ne cânte-n noapte pe-un flaut de răcoare.