prind în suflet un gând –
îl scriu sau îl fac scăpat?

fluturele se zbate în sticla unei lămpi afective
nu ştie că va muri
simte că i se face tot mai lumină şi mai cald

trec dintr-o voce în alta
cvintă a contrapunctului

pot imita orice fără să mă înţeleg în cel imitat
eu sunt simbolul vieţii tuturor un praf pe aripi

port în inimă o călimară ca un talisman nevăzut
venele mele sunt sălile bibliotecii din alexandria

las la intrare buzele terfelite de care să vă ştergeţi
picioarele târâte prin fum
în cerul gurii funia de care veţi trage marele clopot

nu am să ştiu vreodată cât am trăit în mine însumi
şi cât am prelungit lumea
născuţilor în ispitirea mea cu liniştea insectarelor

fiecare celulă îmi e femeie –
o pot dărui morţii neiubită?

zadarnic lebedele poeziei tac asemeni clorurii de aur
în vitraliile catedralelor
duminica la grădina zoologică toţi copiii au reducere