mi-am prins mâna
sub zborul unei păsări albe ca o frunte rece
prin degetele rupte
simt
întunericul toamnei
ca o lumină cum trece

la mirosul nescrierii
din cotloanele firii năpădesc vise flămânde
arborii în piruete moi
leapădă
cu foşnet de tangou paşii
frunzelor spre niciunde

sfâşii mânecile nopţii
gândurile îngheţate se topesc ţurţure lung
adăpând puii umbrei
arzânde
mă înalţ cu buze de sete
căuşul orelor nu-l ajung

dor să aprind răsăritul
frâng pe genunchiul tremurând metafore
miroase proaspăt a carte
de om
sângele cerului mustul
picură praful în amfore

ochiul tău îmi rotunjeşte
mersul legănat ca al unui marinar stelar
înfruntând de unul singur
singurătatea
frica de galaxii necunoscute
m-a lăsat întotdeauna la mal

îndepărtează pietrele din ape
simt în uitare că m-a-nghiţit
un somn