"hai iubito in poeme
sa fugim cu pas de iele
noaptea-i cimitir de stele"
N. Stanescu

Eşti tu, buna mea prietenă , sau mi se năzare?
Vezi, în tot acest răstimp mi te-am imaginat rugându-te
luând la rând mănăstirile,ingenunchind ,vărsând lacrimi amare
bătând mătănii la sfintele icoane,cernită si căinându-te:
"Aştept invierea mortilor si viata veacului ce va să vie"
ora care o să ne apropie

Oho, buna mea prietenă, dulce gând:
un cimitir al elefantilor fără umbră
in care să ne regăsim
un cimitir pentru marii păcatoşi ai lumii
pentru ei, oamenii fara rost
un cimitir al făpturilor fără prezenţă
un cimitir al poveştilor oamenilor fără cuvânt
un cimitir al oamenilor fără poveste
al oamenilor incomplet vertebraţi
al trădătorilor, criminalilor feroci
al mincinosilor, al inşelaţilor in dragoste
pentru intestinele lor murdare un locşor la lumină,o ieşire din gropniţă, un ceva pentru
măruntaiele acestei umanitaţi
pentru râpele din suflet
pentru spasmele ei
(altele decât găurile din şuşa si zgârciurile din pate)
cocoaşele,
opintelile,
spinii,
excrescenţele de tot felul:
amintiri, nostalgie,vină,noroi svârlit pe ventilator,ură.

Un cimitir al oamenilor fara sex
al oamenilor fără varstă
un cimitir in care se râde, cântă şi dansează
si se rostesc poeme
si se spun prostioare...
iar târziu in noapte
proscrişii se strecoara in pătuţurile lor din piatră
si torc duşi.