Înfăşurându-o-n vorbe ca pe-o pupă
de vierme de mătase (care, însă,-şi
edifică gogoaşa din ea însăşi),
nici un mai ştie ce se află după
acest manşon în care (ca, în drupă,
un sâmbure) ea doarme somn de pânză
şi-i ca prin pagini unse cu osânză
ce vede-n visul ei...
N-o să irupă
dintr-însul, însă, nici un bombyx mori!
Aerian e caierul pe care
îl umflă,-n juru-i, vorbele-mi precare
şi serbede, acum, ca însăşi limfa...

Ci draga, draga mea, fii, totuşi, nimfa
'mprejurul căreia-mi înfăşur norii.