Sunt taine rostuite în piatra sidefie,
ªi tu, culegãtorul, le decantezi nãscânde
De stihuri singurate-n cuvânt ca apa vie.
Aleargã-n cãutare, prin ºoaptele plãpânde,

Torentele avide, sub bolþi de vis, rãnite.
Din scoici cu valve dure, limanului strãine,
Irump rotiri albastre, pierzanii nenumite,
Nocturn trecând prin ochiul eliberat de sine.

Tãlmaci de voci, Poetul la cap de pod se-aþine,
Cerºindu-ºi penitenþa instanþelor supreme;
ªi umbrelor fugare grãbit e sã le-anine,
Arzând în focul sacru, galactice poeme.

Se nasc îngemãnate, în piatra sidefie,
Luminã ºi-ntuneric, extaz ºi agonie...