În oaza lunii, te aştept, semn albastru
Al unui gând cu infinitul laolaltă
A cărui linişte în palme o cuprinzi
Şi te îmbăiezi cu soare şi cu apă

De nu te-am ştiut, nici acum te caut
Dar a fost o dorinţă, acoperită de fumul somnului
Ce a ştiut mai mult decât mine
Şi-a aşteptat pe azi să mi se arate

Nu va veni, spun eu, căci înţeleg simbolul
Pe care mi-l ascund şi-l caut
E un zigzag ce minte de se urcă
Căci dedesupt coboară o cale neagră

Copacul e cu frunze o linie şi un punt
Cerul e un cerc oaza-i risipită
Mă întreb, duşmanul, drumul care e
Răspunsul îl presimt cu acul întors

E aceeaşi aşteptare în dreapta şi în stânga
Ce îţi cuprinde insul în ape şi oglinzi
Te ştii pe-atâtea feţe şi îţi cunoşti izvorul
Întoarce-l cu vigoare ca pe un zăvor mut.