Tatăl se întoarce seara
cu un zâmbet în priviri
şi o zambilă în mână.
Iar picăturile de sudoare
ce i se preling de pe frunte
sunt ca picăturile dintr-un ulcior
în care îngheaţă apa la fereastră.
Sunt pacea însăşi.
Când rănile se închid pe chipul lumii,
când răsădim copaci în gropile săpate de obuze,
iar în inimile arse speranţa prinde cei dintâi muguri,
morţii se pot întoarce pe-o parte,
să doarmă mai departe în pace,
ştiind că cel rău nu le-a furat sângele...