În odaie printre ziare venite din regiuni depărtate
ca un animal blând ca un om minunat te iubeşti şi stai pe marginea patului cu palmele pe genunchi
sau dezlegat de naştere şi moarte îţi mângâi obrazul de piatră-ponce
până când soarele trece pe partea cealaltă
lângă fotografia fericitului cpoil care face pipi pe un mal albastru
Atunci când totul se reîntoarce se regrupează
ca într-o ceaţă fierbinte în care lucrurile se refac
printre obscurele plantaţii ale întâmplării Iar alături
o femeie întinde cu grijă hainele iubitului înecat şi vorbeşte cu ele
aceea care te mai caută în oasele negre ale fluturilor
Şi în timp ce tu rătăceşti prin negurile unei puternice bărbăţii
pe lângă lopeţile uitate pe muşuroiul proaspăt al cârtiţei
sau priveşti clătinarea celor doi pari înfipţi în mal
sau te culci pe pământ şi vântul îţi acoperă faţa cu scaieţi aduşi de cine ştie unde
o mare tristeţe readuce peisajul lunar al umerilor ei obosiţi
şi nu mai există cuvinte iar şoaptele ei sunt lucruri care se aşează
pretutindeni umplând tăcerea spintecată de ţipătul trenului
şoaptele ei sunt apa adunată peste urmele tălpilor după ultima ploaie
dar e de ajuns o simplă răsucire de cheie ca să auzi
curgerea lentă a timpului pe lângă ciorapii tăi umeziţi
sau respiraţia greoaie a rădăcinilor
şi iar visezi malul albastru de la capătul râului
pe care ne rumegăm feerica părăsire