Îi spun mamei că mă doare acolo jos.
Mă ia de mână şi mă conduce la fereastră.
Îmi îndepărtează hainele, mă examinează.
În căldura soarelui pielea scrotului
se strânge, se roteşte
ca o bucată de hârtie sub care mocneşte jarul.
Mă intrigă tandreţea acestei entorse,
o rădăcină iese din pământ,
un capăt de pod suspendat în aer
începe să trepideze.
Cineva sau ceva se apropie.
Uruitul transformatoarelor se înteţeşte.
Fascicule negre baleiază pe faţa mamei.
Priveşte fascinată, lăsată în genunchi.
Chipul ei este prea aproape.
Mi-e teamă că aş putea să îi şterg trăsăturile.