Vara când ea trecea pe drum
rotindu-şi un genunchi în praf
eu încercam să-mi scutur pomii

Pentru fiecare cuvânt alungam altele cinci
îi spuneam sora soarelui şi o iubeam
cu o iubire ce nu era rotundă ci roată

Ea îmi era mamă logodnică şi roată
pe un pământ moale şi fără zgomote
şi totul era bine ca într-un cartof

Ceilalţi îşi recunoşteau în gesturile noastre
seninele voci ale oaselor
şi ca să nu le mai audă înecatele chemări
îşi acopereau urechile cu iarbă

Pe sus treceau păsările
care nu se opresc niciodată

Era pe vremea ochiului
lângă un pod lângă o cale ferată